Unstoppable Sport Club a participat duminică, 13 septembrie, la cursa de ciclism King of the Capital, destinată amatorilor, parte a Turului României, competiție ajunsă la a 57-a ediție, organizată sub egida Federației Române de Ciclism.
Înscrierile la King of the Capital au fost oferite în mod gratuit de către Federația Română de Ciclism, pentru a populariza acest sport în România și pentru a le oferi sportivilor ocazia de a participa pe traseul plutonului profesionist, pe cele mai cunoscute străzi din capitala României și să se bucure de emoția Turului.
Concursul a avut loc în zona centrală a Capitalei, având punctul terminus în Piața George Enescu, lângă Ateneul Român și s-a desfășurat pe un circuit în format de 50 de minute plus un tur.
Clubul nostru a avut la start mai mulți tineri din cadrul Unstoppable Kids, secția de triatlon pentru copii antrenată de către Ivan Nicolae și Alexandru Șerban, dar și o serie de sportivi amatori, membri Unstoppable.
La categoria Masculin U17 au concurat patru sportivi Unstoppable:
- Tudor Mihai Costea – locul 7 din 31 de concurenți înscriși (23 de finaliști), timp 01:07:46 (5 ture);
- Rareș Bobe – locul 8, timp 01:10:49 (5 ture);
- Rareș-Mihai Dobre – locul 9, timp 01:10:51 (5 ture);
- Denis Ionuț Nicolae – locul 11, timp 01:13:18 (5 ture)




La feminin U17 a fost Isabelle Braticevici, locul 4 din 7 concurente înscrise (7 finaliste) – timp 01:17:45 (4 ture).
La categoria Masculin U19, Unstoppable a avut doi sportivi:
- Andrei Victor Lupan – locul 11 din 32 de concurenți înscriși (20 de finaliști), timp 01:13:19 (5 ture). Cu o zi înainte, Andrei a participat la Atlantisman Swimrun, proba lungă, competiție pe care a câștigat-o detașat;
- Cosmin Alexandru Tudoran – locul 13, timp 01:18:45 (5 ture)
La categoria feminin U19 a participat Ioana Emilia Munteanu, locul 4 din 8 concurente înscrise (6 finaliste), timp 01:12:59 (4 ture).
Unstoppable l-a mai avut în cursă și pe Andrei Robert Negoiță, la categoria Masculin 19-29, care a ocupat locul 14 din 66 de concurenți înscriși (43 de finaliști), timp 01:18:44 (5 ture)
Evoluții solide pentru amatorii Unstoppable
La categoriile superioare de vârstă, amatorii legitimați la Unstoppable Sport Club au obținut rezultate consistente pe traseul din centrul Bucureștiului:
- Ștefan Florea – Categoria Masculin 30-39: locul 24 din 216 concurenți înscriși (120 de finaliști) – timp 01:17:28 (5 ture);
- Andrei Andrei – Categoria Masculin 30-39: locul 27, timp 01:18:45 (5 ture);
- Vlad Leonte – Categoria Masculin 40-49, locul 22 din 267 de concurenți înscriși (153 de finisheri), timp 01:17:23 (5 ture);
- Ovidiu Stăneci – Categoria Masculin 40-49: locul 42, timp 01:18:44 (5 ture);
- Marius Dumitran – Categoria Masculin 40-49: locul 76, timp 01:08:37 (4 ture).
King of the Capital a avut 500 de concurenți care au trecut linia de finish la diversele categorii de vârstă.
Vrei să îi oferi copilului tău posibilitatea de a descoperi plăcerea ciclismului și triatlonului?
Descoperă mai multe detalii despre antrenamentele noastre pe pagina Unstoppable Kids și programează o ședință de probă!
Secția de copii și juniori a clubului, Unstoppable Kids, beneficiază de susținerea partenerului oficial Allianz-Țiriac, care investește activ în dezvoltarea tinerelor talente din triatlon și ciclism. Cu sprijinul Allianz-Țiriac, copiii și juniorii Unstoppable au acces la programe specifice de pregătire, echipamente și oportunitatea de a participa la competiții majore naționale și internaționale, învățând de la o vârstă fragedă valorile sportului de performanță, disciplina și spiritul de echipă.