E ora 3:00 dimineața, în Kandersteg, iar aerul din Alpii Elvețieni pare mai tăios decât niciodată. E un întuneric adânc, iar în fața celor câteva zeci de echipe adunate la startul ediției 2026 a Eiger Ultra Trail by UTMB nu se așterne doar un traseu montan brutal, ci o probă extremă de rezistență: 206 kilometri, 11.000 de metri diferență de nivel pozitivă și aproape două nopți consecutive pe traseu. Printre ei, alergând alături de prietenul său elvețian Beni, în echipa denumită„Hells Bells”, se află și colegul nostru Dragoș Munteanu.
Ceea ce au realizat cei doi este SF, pentru mulți dintre noi. După 47 de ore și 37 de minute de luptă cu canicula, furtuni electrice, coborâri abrupte și episoade severe de demotivare, Dragoș și Beni au trecut linia de sosire din Grindelwald pe un remarcabil loc 4 general.
Poate nu v-ați făcut încă o idee despre amplitudinea acetei competiții, care s-a desfășurat în perioada 15-18 iulie 2026, iată mai jos profilul ei.
O ediție atipică: cursa scurtată de codul roșu de furtuni
Proba E250 de la Eiger Ultra Trail este considerată una dintre cele mai dificile competiții de ultra-running în echipă din Europa și, de ce nu, din lume. În mod obișnuit, traseul măsoară 250 km și ia startul din Grindelwald. Anul acesta însă, din cauza instabilității atmosferice extreme și a alertelor de furtună cu descărcări electrice din cantoanele Berna și Valais, organizatorii au fost nevoiți să reconfigureze traseul.
Startul a fost mutat la Kandersteg, iar distanța a fost ajustată la 206 km cu 11.000 m diferență de nivel pozitivă. Din cele 67 de echipe care au luat startul în aventura alpină, doar 54 au reușit să treacă linia de sosire – o dovadă clară a condițiilor dintr-o ediție marcată de opriri forțate și schimbări bruște de temperatură.
Prietenia născută la altitudine: De la Everest la Alpi
Pentru Dragoș Munteanu (38 de ani), povestea participării la Eiger Ultra Trail are rădăcini adânci, întinse între crestele din Himalaya și văile muntoase ale Elveției.
Totul a început în 2022, la celebrul Everest Marathon din Nepal. Beni, un alergător elvețian stabilit în regiunea Interlaken, a câștigat cursa; Dragoș a trecut atunci linia de sosire pe locul doi. Din acea confruntare la peste 5.000 de metri altitudine s-a născut o prietenie solidă și un parteneriat bazat pe un nivel atletic simetric și pe o încredere reciprocă absolută.
„După ce am avut o experiență plăcută la TDS by UTMB, când Beni mi-a propus toamna trecută să facem echipă la Eiger, am zis direct: de ce nu?”, își amintește Dragoș.
Faptul că startul reconfigurat s-a dat chiar din Kandersteg – localitatea unde erau cazați – a fost un mic noroc logistic înainte de un maraton al încercărilor.
Din canicula văilor pe crestele lovite de trăsnete
Startul dat în bezna nopții la ora 3:00 AM a însemnat parcurgerea primilor kilometri pe pură adrenalină. Primul moment memorabil a venit odată cu răsăritul soarelui, prins la 2.700 de metri altitudine, în șaua Lötschendpass. De acolo, o coborâre abruptă i-a dus în Jeizinen, la kilometrul 35, primul punct cu acces la drop bag.
Adevărata provocare fizică a primei zile abia începea. Pe o curbă de nivel de 24 de kilometri fără umbră, soarele arzător a transformat traseul într-un cuptor. Fără bucătării sofisticate de laborator, Dragoș și Beni s-au hidratat și racorit la punctul Finnen, înainte de a continua spre Belalp.
Spre seară, muntele a schimbat drastic foaia. Între Belalp și Bellwald (o bucată lungă de 44 km), cerul s-a prăbușit sub forma unui front de furtună cu descărcări electrice severe.
„Singurul loc viabil pe care l-am găsit a fost sub o remorcă. Am petrecut acolo vreo 20 de minute, timp în care vremea s-a răcit accentuat. Când ploaia s-a mai potolit, am văzut pe telefon că venea un al doilea front, așa că am decis să împingem tare înainte.”
Al doilea val de furtună i-a prins la kilometrul 100, în Riederalp, în jurul orei 1:00 dimineața. Apelați de Salvamontul local, alergătorilor li s-a cerut să se adăpostească într-un local deschis din stațiune.
Testul din barul din Riederalp: Zidul de la ora 5:00 AM
Ajunși primii în barul din Riederalp, Dragoș și Beni au găsit două canapele confortabile. Timp de două ore au reușit să doarmă, timp în care alte echipe concurente au recuperat decalajul și s-au strâns în local.
La ora 5:00 AM, organizatorii au dat din nou startul în masă pentru toate echipele adăpostite. A fost cel mai greu moment psihologic al întregii curse pentru alergătorul român.
„A fost cel mai dur moment din punct de vedere moral. Corpul se răcise, am fost ajunși din urmă de mai multe echipe, iar ritmul cu care am repornit nu-mi dădea suficientă adrenalină. Timp de 20 de kilometri pur și simplu nu eram motivat să continuu. Nu știam dacă de la următorul checkpoint mai mergem înainte sau ne oprim.”
Salvarea a venit treptat. Prin pură disciplină mentală, cei doi au început să devoreze kilometru după kilometru. Odată ajunși la km 118, în Bellwald, un mic dejun copios le-a dat reinițializarea de care aveau nevoie. „Trecusem de jumătate. De acolo încolo, din punct de vedere psihic, eram pe drumul de întoarcere spre casă.”
Bătălia tactică cu italienii pe crestele din Berna
A doua zi a adus din nou temperaturi ridicate, dar și o luptă sportivă intensă. O echipă din Italia i-a ajuns din urmă pe porțiunea spre Oberwald, impunând un ritm extrem de agresiv.
A urmat un joc tactic fascinant pe munte: italienii erau vizibil mai rapizi pe coborârile tehnice, în timp ce Dragoș și Beni aveau un randament superior pe urcările abrupte. La ieșirea din Oberwald, pe o urcare continuă de 9 km spre granița dintre cantoanele Valais și Berna, adrenalina competiției s-a reaprins complet.
„Știam că suntem pe un loc bun în clasament, pe locul 4. Erau ultimii 60 de kilometri. Am activat ultimele resurse și am crescut ritmul.”
Odată trecuți în Grimselpass (km 155), cei doi au intrat pe terenul de casă al lui Beni. Traseul nu a fost marcat, orientarea făcându-se exclusiv prin urmărirea track-ului GPS. Peisajul s-a schimbat spectaculos – văi alpine largi, lacuri de baraj și coborâri lungi de 17 km spre Guttannen.
Muntele a rezervat însă un ultim obstacol: o altă rupere de nori i-a însoțit pe ultimele ore ale traseului, prin ploaie torențială și ceață. La Grosse Scheidegg, înaintea ultimei coborâri de 10 km spre Grindelwald, echipa Hells Bells și-a golit complet rezervorul de energie.
La ora 2:37 AM, după 47 de ore și 37 de minute de efort neîntrerupt, Dragoș Munteanu și Beni au trecut linia de sosire pe locul 4 la categoria echipelor, la capătul unei curse câștigate de echipa austro-elvețiană Young Mountain Goats (37h20m).
Profil de alergător: Filosofia simplității
Cine este însă omul din spatele unui astfel de efort suprauman?
La prima vedere, Dragoș Munteanu nu arată ca un atlet ultra-profesionist rigid, ci mai degrabă ca un entuziast al naturii care refuză să facă din sport o obligație stresantă. Software developer de profesie, el s-a mutat din toamna anului 2022 în Franța, în mica localitate medievală La Roche-sur-Foron, aproape de Geneva și de masivul Mont Blanc.
Abordarea sa asupra ultramaratonului este deconectată de la clișeele moderne ale „performanței cu orice preț”:
- Fără cifre obsesive: „Nu pun niciodată presiune pe mine, nici înainte, nici în timpul curselor. Îmi fixez obiective de timp foarte relaxate. În ziua în care alergarea va deveni o povară sau un stres, mă voi opri.”
- Echipament accesibil: „M-am convins că pot să alerg la fel de bine cu pantaloni de la Lidl și tricou Uniqlo, iar adidașii de la Decathlon îmi vin ca o mănușă. Nu cheltuiesc averi pe echipament.”
- Nutriție reală: În loc de geluri complicate, Dragoș preferă alimentele clasice pe traseu: nuci, alune, jambon, brânză, fructe uscate, chec, apă minerală și Coca-Cola. Gelurile cu cofeină sunt păstrate doar pentru situații de criză după 24 de ore de alergare.
- Muncă și mișcare: Se antrenează adesea în pauzele de prânz de la birou – fie că înoată într-un lac local, fie că aleargă pe poteci – și refuză să mai calce în săli de fitness, preferând exclusiv aerul liber.
Fost baschetbalist timp de 11 ani, Dragoș a descoperit alergarea montană în 2013, la Cozia Mountain Run, trecând treptat spre competiții de aventură de lungă durată, precum celebrul Maraton 7500 din Bucegi sau cursele de orientare/caiac/bicicletă Propark Adventure.
„Bucuria pură de a descoperi locuri noi, sentimentul că ești acolo doar tu cu propriile puteri – având la tine doar un șort, un tricou și un rucsac mic – este ceva ce nu se compară cu nimic.”
Ce urmează pentru Dragoș?
După traversări ale Pirineilor pe bicicletă în 7 zile sau tura Nisa-Chamonix realizată în doar 3 zile, Dragoș privește deja spre noi provocări. În planurile sale de viitor se numără achiziția unei biciclete de șosea și tranziția treptată spre cursele de triatlon – unde intenționează să poarte din nou culorile clubului Unstoppable.
Ba mai mult, întrebat dacă regiunea sa din Alpii Francezi ar fi potrivită pentru un cantonament al clubului nostru, răspunsul lui Dragoș a fost prompt:
„Sallanches sau zona noastră e un teren de joacă incredibil: avem aeroportul Geneva la 30 de minute, lacuri pentru înot, munți pentru alergare și șosele legendare unde trece Turul Franței. Vă aștept oricând!”
Felicitări, Dragoș, pentru această performanță uriașă și pentru modul exemplar, autentic și relaxat în care redefinești noțiunea de ultramaratonist!
