Sub 10 ore de la prima încercare: Ciprian Gheorghe și debutul de poveste de la IRONMAN Tours Métropole

23 iunie, 2026 / Nici un comentariu

Să cobori sub borna de 10 ore la primul tău triatlon pe distanță Full este o performanță rară, rezervată de regulă sportivilor cu ani buni de experiență în spate. Pentru Ciprian Gheorghe, debutul pe această distanță nu a fost doar o reușită personală, ci o demonstrație de disciplină și control.

La ediția inaugurală a IRONMAN Tours Métropole – Loire Valley, desfășurată într-una dintre cele mai pitorești regiuni ale Franței, Ciprian a oprit cronometrul la 9:57:42, clasându-se pe locul 54 din 412 concurenți la categoria sa de vârstă (M30-34). O cursă perfectă, construită cu răbdare, încredere în antrenor și respect față de strategia de nutriție.

Scânteia din aplicația de tracking

Până nu demult, atenția lui Ciprian era îndreptată exclusiv spre distanța Half (70.3). Schimbarea de paradigmă s-a produs brusc, în urmă cu un an, dintr-un impuls născut din camaraderia de club.

„Mulți colegi și prieteni cu care mă antrenez au luat startul la IRONMAN Klagenfurt, în Austria, iar eu îi urmăream pe aplicația de tracking. Atunci mi-am spus că mi-ar plăcea să mă înscriu și să fiu la startul probei-regină”, își amintește Ciprian.

Căutarea a început strategic: o cursă rapidă, în vestul Europei, care să atenueze din presiunea distanței. Propusă de Marcel Diaconescu și confirmată pe ultima sută de metri, înainte de sold-out, în urma unei discuții cu Bogdan Serțe, cursa de la Tours Métropole a devenit destinația finală.

Deși Ciprian activează ca Expert Sportiv în cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) și analizează zilnic planuri de pregătire pentru sportivii de elită, pentru acest prag istoric a ales să își lase background-ul profesional deoparte.

„Atât experiența mea profesională, cât și cunoștințele dobândite în cadrul UNEFS, am încercat să le las deoparte și să ascult întocmai planul de pregătire gândit în detaliu de prietenul și antrenorul meu, Alex Ion.”

Oglinda de pe râul Cher și 180 km pe o bicicletă împrumutată

Dimineața cursei a început idilic, pe malul râului Cher. Ca fost înotător de performanță, Ciprian s-a simțit în largul lui în apa de 20°C, profitând de start pentru a-și conserva energia. Planul era simplu: un ritm decent, fără risipă de resurse. A ieșit din apă după o oră și câteva secunde, după ce a dus un pace de 1:37min/100m.

Prima tranziție a avut 5:40, după care a urmat proba de foc pe două roți: o buclă spectaculoasă de 180 km între Tours și Chinon, presărată cu peisaje verzi, podgorii celebre și castele istorice precum legendarul Château d’Ussé. Deși considerat plat, traseul a adunat în final o diferență de nivel de 1.000 de metri.

Ciprian a gestionat traseul cu o medie foarte bună, de 35 km/h, concurând pe o bicicletă de contratimp împrumutată de la colegul său de club, Laurențiu Vlădan.

„Am încercat, ca și în antrenamente, să stau cât mai mult în poziția aero și a mers foarte bine. M-am simțit confortabil și natural, surprinzător chiar! Strategia a fost gândită de Alex în așa fel încât să nu trag prea tare la bicicletă și să risc să nu mai pot alerga în a doua parte a cursei.”

A doua tranziție, către alergare, a fost rapidă: 3:52, după care a urmat probabil cea mai grea încercare, alergarea.

Lupta cu cele 30 de grade și capcana primilor kilometri

Tranziția spre maraton aduce mereu acel moment de iluzie optică pentru picioarele triatloniștilor. Imediat după coborârea de pe bicicletă, senzația de prospețime te poate împinge spre o viteză periculoasă. Ciprian a simțit asta pe propria piele.

„Ai tentația să accelerezi mai mult decât ai planificat, așa că am încercat să respect strategia și să nu forțez. Doar că nu mi-a ieșit… Am avut o diferență de 38 de secunde pe primul kilometru. Văzând că îmi este greu să alerg conform strategiei, am încercat să o ajustez puțin pentru prima parte.”

Maratonul s-a desfășurat pe trei bucle de câte 14 km, sub un soare arzător care a ridicat temperatura la 30°C. Într-un astfel de scenariu, nutriția și hidratarea devin factori decizionali. Ciprian a abordat alergarea cu un flask pregătit pentru primii 25 km, trecând ulterior pe o strategie de „atac” la fiecare punct de hidratare din 2,5 în 2,5 km, combinând apa, electroliții, Coca-Cola și apa minerală. Pentru succesul acestei strategii, el le mulțumește lui Tudor și Dan de la HighEnergy, unul dintre partenerii Unstoppable Sport Club, ale căror recomandări și produse de calitate i-au oferit siguranța de care avea nevoie.

Matematica pentru -10 ore s-a activat la începutul ultimei bucle, când ceasul general din hală arăta 8h50′. Deși un calcul rapid îi indica faptul că borna era realizabilă, Ciprian a ales rațiunea în locul riscului:

„Mi-am spus să respect ce îmi propusesem la începutul cursei, și anume să fac un negative split pe al doilea semimaraton și să mă bucur de cursă fără să pun presiune inutilă pe mine. Oricum, obiectivul meu inițial de a coborâ sub 11 ore părea îndeplinit.”

Spiritul Unstoppable și covorul roșu

Pe traseu, Ciprian nu a fost singur. Alături de el au fost alți patru colegi din Unstoppable — Mihai, Ionuț, Marcel și Claudiu. Deși traseul a făcut dificile întâlnirile directe pe șosea, suportul logistic și moral de pe grupul de WhatsApp și solidaritatea de la final au definit spiritul de echipă. Fiecare finisher a rămas în hală pentru a-i aștepta și încuraja pe ceilalți.

Intrarea pe covorul roșu din interiorul halei, în fața unui public electrizant, a șters instantaneu oboseala celor aproape 10 ore de efort.

„Sincer, nu știam că mă aflu sub borna de 10 ore când am intrat în hală, dar m-am gândit la Alex, care îmi spunea că, la final, indiferent cât de grea este o cursă, trebuie să arăți bine, să tratezi evenimentul cu respect și să te „aranjezi puțin” înainte de linia de finish. Așa că mi-am ridicat ochelarii și mă bucuram că sunt pe covorul roșu. Voiam să nu ratez celebrul clopoțel la primul meu IRONMAN. Am văzut timpul imediat după linia de finish și eram efectiv surprins. Mă simțeam foarte bine, iar timpul era incredibil!”

Următoarea oprire: Alpii Maritimi din Nisa

Cu o medalie de finisher și un timp de 9h57′ la debut, planurile de viitor încep să prindă contur. Deși calificarea pentru Mondialul de 70.3 rămâne o opțiune deschisă, Ciprian a prins deja gustul distanței întregi și privește cu entuziasm spre legendarul IRONMAN Nice de anul viitor.

Traseul din Nisa este radical diferit, fiind faimos pentru cățărările grele din Alpii Maritimi și coborârile tehnice, însă acest detaliu nu face decât să crească motivația.

„Sunt încrezător că va fi bine. Dacă se va concretiza participarea, Alex are cunoștințele și metodele necesare, iar prin clubul Unstoppable și cantonamentele din Tenerife și Thassos știe cum să gestioneze antrenamentele într-o asemenea manieră încât să pot face față cu brio traseului spectaculos oferit de Riviera Franceză.”

Până la următoarele linii de start, Ciprian rămâne un adept convins al filozofiei pe care o împarte și cu comunitatea Runners of Bucharest: plăcerea de a savura procesul, antrenamentele făcute fără presiune și integrarea sportului în stilul de viață, fie că e vorba de o tură lungă cu bicicleta care include o gustare sau o alergare terminată la o cafea.

„Dacă eu pot, și tu poți! Trebuie doar să îți dorești, să te antrenezi și să fii disciplinat pe tot parcursul acestui proces. Nimic nu este imposibil!” – Ciprian Gheorghe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *