Există competiții unde clasamentul oficial trece în plan secund, lăsând loc unor povești care redefinesc complet semnificația succesului în sportul de rezistență. La ediția din acest an a X-Man România, pe distanța Half (70.3), doi sportivi legitimați la Unstoppable Sport Club ne-au oferit cea mai pură lecție de ambiție, încăpățânare și putere mentală.
Soții Alexandru Catană și Alina Pencu au ocupat ultimele locuri în clasamentele masculin și feminin. Într-o lume obsedată de timpi și podiumuri, ei merită cel mai mare premiu: cel pentru determinare absolută în fața durerii și a propriilor temeri.
Dincolo de cifre: O cursă împotriva secundelor și a demonilor interiori
Rezultatele lor oficiale vorbesc despre ore lungi de efort continuu, într-o zi în care abandonul ar fi fost opțiunea cea mai simplă pentru oricine:
- Alina Pencu: 9h 21min 30s (Înot: 1h 16min 06s / Bicicletă: 4h 34min 50s – medie 20.3 km/h / Alergare: 3h 13min 25s)
- Alexandru Catană: 9h 43min 28s (Înot: 1h 24min 50s / Bicicletă: 4h 44min 58s – medie 19.5 km/h / Alergare: 3h 15min 24s)
Dar adevărata poveste nu stă în statistici, ci în ceea ce s-a întâmplat dincolo de ele.
Alex Catană: „Momentan mă simt invincibil”
Pentru Alex, X-Man România 2026 a însemnat, în primul rând, câștigarea unui război epuizant cu frica de apă. După ce anul trecut, la Timișoara, fusese scos din apă după doar 600 de metri, proba de înot de la Oradea a fost o uriașă negociere mentală.
„A fost greu, dar sunt foarte mândru de rezultat… am fost ultimul din apă, de pe bicicletă și ultimul care a terminat. Nu știu să îți explic mândria de a ieși din apă, mai ales că am vrut să renunț înainte de a începe, și am dus o lungă negociere cu mine pe uscat și apoi în apă. Cred că m-a costat fizic mai mult decât credeam înotul, așa că bicicleta am făcut-o cât se poate de conservator, ca pe alergare să mai pot mișca”, mărturisește Alex.
Întrebat despre „demonii” care îl mână în luptă, Alex explică faptul că cel mai dur adversar rămâne propria persoană:
„Cu ăia mă lupt înainte de orice antrenament sau competiție – că ar fi mai bine să fi rămas acasă, că nu m-am pregătit suficient, că eu nu o să pot (mai ales la activități legate de apă). Și pe urmă încep, total imperfect, ne-tehnic, ne-estetic, și îmi dau seama că ceva-ceva pot, și dau înainte. Și singurul ‘demon’ cu care chiar lupt sunt de fapt ‘EU’. Eu de ieri, EU de acum 2 km când deja nu mai puteam, EU de anul trecut.”
Alina Pencu: De la triatlon la „quadratlon” și zâmbete printre răni
Dacă Alex a purtat o bătălie mentală, Alina a fost supusă unui test fizic extrem de brutal. La kilometrul 10 al probei de ciclism, pe o coborâre abordată cu aproape 40 km/h, o piatră prinsă sub roata din spate a aruncat-o violent de pe bicicletă. Casca a fost daună totală, iar umărul și coapsa au suferit contuzii și zgârieturi adânci. Majoritatea sportivilor ar fi pus punct cursei acolo, chemând ambulanța. Nu și Alina.
Cu un umor fantastic și o rezistență de fier, ea a continuat:
„Am făcut quadratlon: swim, bike, fly, run! Am lăsat-o mai moale pe bicicletă și am mers 21 de km [la alergare] că nu am putut ridica piciorul suficient să alerg. Dar… ppfff… vedetă m-am simțit. Așa multă lume s-a oferit să mă ajute cu geluri, apă, încurajări… A fost fenomenal! Adrenalina a ajutat mult, în sensul că nu am simțit prea tare durerea.”
Pentru Alina, această cursă sacrificată din punct de vedere al timpului a devenit o experiență umană de neprețuit:
„Nu pot să spun că a fost cursa pe care o doream… dar cred că a fost mult mai frumoasă din alte perspective. E fain să știi că poți face și lucruri grele. E fain să vezi voluntari, concurenți, arbitri, fotografi care se opresc din bunătate pură să îți ofere protecție și vorbe bune. E o combinație așa de: ‘ioi, ce tare sunt că pot!’ și ‘wow, ce faină e lumea în sportul ăsta atât de individual!’”
Inspirație în doi
Dincolo de medaliile de Finisher, cel mai frumos aspect al curselor de acest gen rămâne sprijinul reciproc. Pentru Alex, Alina a fost sursa supremă de energie pe traseu: „Cred totuși că ea e ‘demonul’ care mă motivează cel mai tare prin perseverența ei și prin refuzul, cu încăpățânare, să se oprească și să renunțe.”
La rândul ei, Alina a simțit o bucurie de nedescris văzându-și soțul învingându-și temerile: „A fost fain că Alex, soțul, a reușit după ani buni să treacă de frica apei. Să îl văd pe traseul de bicicletă, știind cât s-a luptat acolo cu demonii lui… pff… priceless!”
În timp ce rănile se vindecă, marea lor grijă acum este dacă se vor recupera la timp pentru următoarea provocare: Half-ul de la Timișoara.
Alexandru și Alina ne-au arătat tuturor ce înseamnă cu adevărat spiritul Unstoppable. Nu contează dacă ești primul sau dacă linia de sosire se închide imediat după tine. Contează să nu te oprești. Să negociezi cu durerea, să învingi teama și să mergi înainte.
Felicitări, Alina și Alex! Sunteți o sursă de inspirație pentru oricine crede, uneori, că nu mai poate!
