Unstoppable la Campionatul Național de Duatlon: strategie, 1100W și o nouă generație de campioni

20 aprilie, 2026 / Nici un comentariu

Sâmbătă, 18 aprilie, a fost o zi de referință pentru clubul nostru. În timp ce Alex Ion, Vlad Florea și Beatrice Ologeanu înfruntau condițiile extreme din Texas, Unstoppable Sport Club scria istorie și acasă, pe circuitul de la Divertiland, la Campionatul Național de Duatlon Tehnic (Sprint), competiție organizată de Seven Sport Club.

Cu mai bine de 25 de sportivi, clubul nostru a dominat probele, de la cei mai mici „trikids” până la veteranii de la Age Group.

Formatul care a testat limitele: sprintul tehnic

Proba principală a evenimentului, Campionatul Național de Sprint, nu a fost doar o cursă de viteză, ci un adevărat test de strategie și execuție tehnică. Desfășurată pe o distanță totală de 25.5 km, competiția a avut un format spectaculos și atipic, care a fragmentat efortul în 5 segmente:

  • 🏃 RUN 1: 2 km
  • 🚴 BIKE 1: 10 km (traseu tehnic, 2 bucle de 5 km)
  • 🏃 RUN 2: 2 km
  • 🚴 BIKE 2: 10 km (traseu tehnic, 2 bucle de 5 km)
  • 🏃 RUN 3: 1.5 km (Finish)

Cu patru tranziții (T1-T4) obligatorii prin zona de schimb, fiecare secundă a contat. Traseul predominant plat a fost presărat cu segmente tehnice și viraje succesive de 90° și 180°, unde poziționarea și gestionarea efortului au decis clasamentul final.

Vocea Campionilor

Strategia „pedalelor plate”: Manuel Kergoat (Locul 1 Open AG)

Pentru Manuel, victoria a venit dintr-o gestionare perfectă a resurselor. Deși a tras singur, fără ajutorul unui pluton, timpul său a fost egal cu cel al primilor juniori.

“A fost un format deosebit. Strategic, am optat pentru pedale plate ca să câștig timp în tranziții. Am pedalat direct cu pantofii de alergare. Deși am avut emoții când adversarii s-au grupat la bicicletă, am rezistat și am accentuat diferența la alergare.”

„Fulger McBobe” revine: Rareș Bobe (Locul 1 Juniori)

Pentru Rareș, acest concurs a fost unul al revenirii curajoase după o fractură de mână suferită în martie.

“N-am mai tras la un concurs așa tare niciodată! Deși mi-a fost puțin frică pe curbele cu nisip din cauza mâinii, am dus trena la bicicletă și am atins un max power de 1100 wați.”

Andrei Lupan, locul 2 Juniori, care a venit la mai puțin de o secundă în spatele lui Rareș Bobe merită, de asemenea, felicitările noastre speciale.

Clasa a 8-a, cu presiunea examenelor, dar la fel de ambițios

Denis Nicolae, care a obținut locul 3 la Cadeți, merită felicitări speciale, pentru ambiția de care a dat dovadă. Având presiunea examenului de capacitate, puțin în urmă cu antrenamentele, el a reușit totuși să urce pe podium, demonstrând o capacitate ieșită din comun de a depăși o pregătire fizică sub nivelul optim.

Unstoppable Kids: viitorul triatlonului se scrie acum

Secția noastră de copii și juniori, sub îndrumarea antrenorilor Nicolae Ivan și Șerban Alexandru a fost forța motrice a acestui eveniment. Cu 15 sportivi la Divertiland TRIKids Duatlon și 10 la categoriile de Campionat Național, micii Unstoppable au făcut spectacol.

“A fost o competiție intensă, cu multă muncă și determinare. Sunt experiențe valoroase care îi ajută să crească în fiecare zi”, a declarat Nicolae Ivan.

Rezultate de excepție pentru micii sportivi:

  • 🥇 Andrei Dobre – Locul 1 (categoria 13 ani)
  • 🥉 Vladimir Urețu – Locul 3 (categoria 6–8 ani)
  • 🥉 Karina Mocanu – Locul 3 (categoria 11–12 ani)
  • 🥉 Denis Nicolae – Locul 3 Cadeți

Tabloul Complet al Performanței Unstoppable

Campionatul Național (Juniori & U23):

  • Rareș Bobe: 🥇 Locul 1 Juniori (Locul 7 Open)
  • Andrei Lupan: 🥈 Locul 2 Juniori (Locul 8 Open)
  • Carmen-Elena Braticevici: 🥈 Locul 2 U23 Feminin (Locul 7 Open)
  • David Fabian Motoran: Locul 14 Open

Campionatul Național Age Group (AG):

Liviu Voicu (stânga), Manuel Kergoat (mijloc), Anatolie Paladi (dreapta)

Podiumul Open AG Masculin a fost integral ocupat de Unstoppable:

  1. 🥇 Manuel Kergoat: Locul 1 Open AG (Locul 1 cat. 40–44)
  2. 🥈 Liviu Voicu: Locul 2 Open AG (Locul 1 cat. 55–59)
  3. 🥉 Anatolie Paladi: Locul 3 Open AG (Locul 1 cat. 30–34)
  • Mădălin Colezea: Locul 8 Open AG (Locul 3 cat. 30–34)

Sezonul competițional este abia la început, suntem sigur că vom avea parte și de alte momente pline de reușită, atât din partea juniorilor, cât și din partea sportivilor mai ”experimentați”, pentru care sportul este doar un hobby,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *