Când ne gândim la eroii unui concurs de triatlon, mintea ne fuge, aproape instinctiv, la primii clasați, dar adevăratele povești, cele care inspiră, se găsesc adesea în inima plutonului. Sau, uneori, chiar în spatele lui.
Aceasta este povestea lui Metin Erdem, membru Unstoppable, și a celor 8 ore, 36 de minute și 41 de secunde petrecute pe traseul de la Transfier. Este povestea celui mai „slab” timp dintre colegii de club, dar, paradoxal, una dintre cele mai puternice demonstrații de voință.
Omul de la „9 la 5”, cu suflet de nomad și inima pe două maluri
Când nu poartă costumul de triatlon, Metin este un om cu un program normal. Conduce departamentul de logistică al unei companii turcești.
Povestea sa este un amestec fascinant de culturi. Născut în România dintr-o mamă româncă și un tată turc, a crescut în vibrantul Istanbul de la 4 la 22 de ani, înainte de a se întoarce, de 15 ani, în țara natală.
Ce a găsit aici? Liniștea. „Consider că e mai frumos în Turcia, DAR nu de trăit, ci de vizitat”, explică el. „Viața e mai frumoasă în România. E mai sigur, mai liniște și chiar și traiul e mai decent”. Aici și-a găsit și soția, ancora sa. Aici își găsește alinarea în momentele sale preferate: răsăritul și apusul, mai ales la munte.
Nu este un atlet profesionist. Nu a fost un talent înnăscut. Ba din contră. „Mă consider un anti-talent înnăscut”, mărturisește el zâmbind.
„Nu am avut înclinație spre niciuna din cele trei probe, iar sportul l-am descoperit la peste 30 de ani”.
Scânteia s-a aprins acum trei ani, când a dat peste un cuvânt magic: „Ironman”. De atunci, gândul nu i-a mai dat pace.
Fără experiență, la doar o lună după ce a aflat ce înseamnă acest sport, s-a înscris la primul său concurs.
„Evident, am ieșit ultimul din apă. Nu doar acolo, ci și la următoarele 5-6 participări”, povestește el cu o sinceritate dezarmantă.
„Încă fac aceleași calcule matematice înainte de start, să văd dacă mă încadrez în timpii limită”.
Jonglerii cotidiene și antrenamente „pe unde se poate”
Pentru un om care se autodefinește ca fiind un „anti-talent”, dedicarea sa este uluitoare. Cum te pregătești pentru Transfier când ai un job solicitant și locuiești în Buzău, unde cel mai apropiat bazin este la 90 de kilometri distanță?
„Încerc să ajung de 2-3 ori pe lună la bazin, dar se pare că nu este de ajuns”, explică Metin. „Cu bicicleta ies în weekend. Mai am un home-trainer instalat în birou și mai pedalez în pauzele de masă”. Alergarea este cea mai la îndemână. În pauza de prânz, în drum spre casă sau spre birou.
Proba lui de foc rămâne înotul.
„Am pe conștiință faptul că nu mă antrenez atât de mult pe cât mi-aș dori”. Cu toate acestea, urăște fiecare secundă a așteptării de dinaintea startului, dar nu se teme de apele deschise. Se teme doar de cronometru.
Bătălia de la Transfier: „Toată cursa a fost un moment greu”
8 ore și 36 de minute. O zi de muncă petrecută în iadul și raiul de pe Transfăgărășan. Când îl întrebi care a fost cel mai greu moment, Metin râde: „Ohh, toată cursa a fost un moment greu pentru mine”.
De la proba de înot care părea că nu se mai termină, la momentul de pe bicicletă, când a zărit un vârf din creasta Făgărașului și și-a zis „Nu, nu vreau să urc până acolo!”. Apoi, la alergare, când a simțit că psihicul îi este pus la cea mai grea încercare.
Și totuși, a continuat. Cum? „Am reușit să continui fără să mă gândesc la tot ansamblul, numărând fiecare braț, fiecare pedală și fiecare pas. M-am bucurat de peisaje, de încurajările celorlalți concurenți și de suportul prietenilor de pe traseu”.
La ce se gândește un om în tot acest timp? „În primul rând, se gândește la ce a fost în capul lui în momentul înscrierii”, spune el amuzat.
Apoi își aduce aminte de frumusețea care îl așteaptă sus, la Prometeu. Se gândește la prietenul care a venit până acolo doar ca să îl susțină. Se gândește la soția lui, care cu siguranță a terminat cu mult înaintea lui.
Și, în cele din urmă, a venit și momentul magic. Acela în care a ajuns la baza scărilor, le-a urcat încet, savurând fiecare treaptă, auzind strigătele prietenilor de pe baraj. Momentul în care medalia i-a fost pusă la gât.
„Ceea ce simți atunci nu prea are termen de comparație. Este momentul în care știi că vei încălca promisiunea de «never again!» făcută în timpul cursei”.
Ancora de acasă: o binecuvântare, un privilegiu și un vis
În spatele fiecărui sportiv de anduranță se află un sistem de suport. Iar ancora lui Metin este soția sa, Aura, o femeie cu o poveste la fel de impresionantă. Fostă membră a trupelor SAS, acum Ofițer pe instrucție armament și trageri, ea este forța care l-a inspirat.
„Ea a fost motivul pentru care acum 6 ani m-am apucat de alergare. M-a inspirat, m-a ajutat și m-a susținut. Să avem aceeași pasiune este o binecuvântare, ne înțelegem «durerile» mult mai bine”.
Și da, de cele mai multe ori, ea este mai rapidă. Cum gestionează această „rivalitate”? Cu umor și admirație. „Rivalitate e mult spus”, râde el. „Visez la momentul în care voi putea s-o aștept și eu pe ea la linia de finish, așa cum mă așteaptă ea mereu”.
Energia clubului Unstoppable o simte ca pe un privilegiu, inspirat de performanțele antrenorilor și ale colegilor. O energie care alimentează visul suprem: un Ironman full distance. Următorii pași sunt deja creionați: X Man Oradea la anul și, poate, Ironman Kalmar în 2027.
Un mesaj pentru cei de pe margine
Când îl întrebi ce mesaj are pentru cei care stau pe margine, temându-se de un timp slab sau de ultimul loc, răspunsul lui Metin este o lecție de viață:
„Să lase temerile. Să se concentreze pe bucuria de a face ceva ce mulți oameni nu îndrăznesc nici să viseze. Apoi, să privească, la fel ca mine, partea bună a ultimelor locuri: de aici, doar în sus o mai poți lua!”
Povestea lui Metin Erdem nu este despre un timp de finish. Este despre timpul petrecut în lupta cu tine însuți. Este despre a număra fiecare pas, despre a găsi bucurie într-un răsărit la munte, despre a te ridica atunci când mintea îți spune să te oprești. Este despre a termina ceea ce ai început, indiferent cât durează. Și asta, dragi prieteni, este definiția unui campion.